Ce nu știați despre păpușa Barbie

Ce nu știați despre păpușa Barbie
Publicat: 10/03/2015, 17:35

Inventată în Germania în anul 1952, precursoarea celei mai renumite păpuși din America era de fapt reprezentarea unei prostituate de lux, numită Lilli. Creată inițial sub forma unui personaj de benzi desenate, apărut în ziarul Bild-Zeitung din Hamburg, Lilli a devenit atât de populară încât a fost imortalizată și sub forma unei păpuși din plastic – și vândută ca un cadou insolit pentru clienți adulți, precizează Robin Gerber, autorul cărții „Barbie and Ruth”.

„Păpușile Lilli puteau fi cumpărate de la chioșcurile de țigări, din baruri și din magazinele cu jucării pentru adulți. Bărbații primeau păpuși Lilli în calitate de cadouri insolite și amuzante, la petreceri ale burlacilor. Le puneau pe bordul automobilului, le agățau de oglinzile retrovizoare sau le ofereau iubitelor lor drept suvenire sugestive”, afirmă Robin Gerber.

Acea proto-Barbie avea o înălțime de aproape 30 de centimetri, sâni impunători și o coafură blondă, platinată, și purta o ținută care sugera că s-a pregătit pentru a petrece o seară în oraș, purtând un machiaj accentuat, cu buze roșii și fard de pleoape albastru. Deși silueta voluptuoasă a actualelor păpuși Barbie a fost creată după modelul siluetei lui Lilli, machiajul puternic al păpușii germane și sprâncenele ei arcuite sugestiv nu au fost adoptate de versiunea ei americană. De asemenea, între Barbie și Lilli există diferențe notabile la nivelul picioarelor, spune M.G. Lord, autorul cărții „Forever Barbie: The Unauthorized Biography of a Real Doll”.

„Spre deosebire de Barbie, Lilli nu are picioare arcuite, cu degete mici. De fapt, ea nu are laba piciorului. Extremitățile picioarelor sale sunt introduse în pantofi cu toc înalt, vopsiți într-un negru strălucitor”, spune acesta.

În revistele de benzi desenate pentru adulți, Lilli era vicleană, ireverențioasă și dezinhibată sexual. Una dintre acele reviste, spune M.G. Lord, o prezintă pe Lilli acoperindu-și trupul gol cu un ziar și explicând unei prietene: „Ne-am certat și a luat cu el toate cadourile pe care mi le-a făcut”. O altă revistă o arată pe Lilli în bikini. Atunci când un polițist îi spune că nu are voie să poarte costume de baie din două bucăți pentru că acestea sunt ilegale, Lilli îi răspunde: „Și, după părerea ta, pe care dintre ele trebuie să o dau jos?”.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce a fost inventată, păpușa Lilli a început să fie îndrăgită atât de adulți, cât și de copii. Ea a atras atenția Barbarei Handler, pe atunci o adolescentă în vârstă de 15 ani, aflată în 1956, într-o vacanță în Elveția, alături de mama ei Ruth – cofondatoare a companiei de jucării Mattel. Ruth Handler a cumpărat trei păpuși Lilli și le-a adus cu ea în California. Trei ani după aceea – pe 9 martie 1959 – a prezentat în premieră mondială versiunea americană a acelei păpuși, la American International Toy Fair de la New York. Noua păpușă a fost denumită Barbie, după numele fiicei lui Ruth Handler.

Până când Barbie a împlinit 50 de ani, în 2009, compania Mattel vânduse deja peste 1 miliard de astfel de păpuși în lumea întreagă, mai ales grație faptului că noua jucărie „cultiva imaginea unei femei înfloritoare și sănătoase”. Ruth Handler admite totuși că Barbie era în mod evident mai sexy decât cele mai multe dintre păpușile americane din acea epocă.

„Fiecare fetiță din lume avea nevoie de o păpușă prin intermediul căreia să își proiecteze propria imagine în propriul vis despre propriul viitor”, spunea într-un interviu din 1977 antreprenoarea americană. „Dacă păpușa urma să joace rolul unei fete, în viitor, atunci când aceasta urma să aibă 16 sau 17 ani, ar fi fost stupid ca fetițele să se joace cu o păpușă cu pieptul plat. Din acest motiv am înzestrat-o cu sâni frumoși”, spunea Ruth Handler.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
DNA l-a acuzat pe Coldea de spălarea banilor. Detalii incendiare
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×